11 mar. 2015

Poftiti la "degustare"!

CUM SE (DE)GUSTA ENGLEZA?
  • Cand o auzi, mai ca vrei sa vezi si singur daca merita savurata. O adulmeci, o "mananci din priviri" si incerci sa iti dai seama daca e chiar asa de "apetisanta" pe cat se spune, apoi iti faci o idee daca „miroase (a) bine sau nu”.
  • O pui pe limba si, daca nu iti face gura punga din prima, o lasi sa alunece usor pe gat...restul, depinde de gusturile fiecaruia...

CARE E, IN GENERAL, REACTIA „CONSUMATORILOR”?
  • Odata degustata, gurmanzii, degustatorii de meserie si amatorii de delicatese o tot gusta cu placere, o  savureaza, intr-un cuvant, nu se mai satura de ea si o consuma la toate mesele zilei.
  • In schimb, mofturosii la orice fel de mancare stramba din nas, spun ca e ba acra, ba amara, ba ca n-are nici sare nici piper.
  • Cel mai greu le vine celor carora le-a stat in gat sau le-a cazut din prima greu la stomac si, indiferent de ingrediente si reteta, tot simt ca „se murdaresc de engleza pe la gura”. Asa ca o scuipa cat colo si se jura sa nu mai puna gura pe ea/sa nu o mai puna in gura.
In speranta ca faceti parte din prima categorie, va propun in continuare modul meu traditional de servire si un meniu „gramatical” care sper sa vi se para atractive.
Ce optiuni de servire aveti?
Ce optiuni de servire aveti?
Puteti opta pentru engleza la pachet (o iei gata preparata sau iti iei ingredientele si cartea de „bucate” si iti selectezi felurile de preparat), comanda la domiciliu (vine un "bucatar" profesionist acasa sa te invete cum sa pregatesti "bucatele") sau servita intr-un local specializat (adica un centru de limbi straine cu personal specializat). 
Cele mai tentante oferte din aceste aceste „locatii” sunt:
  • breakfast inclusive (un pachet minimal pentru cei care vor sa vada doar „cu ce se mananca” engleza);
  • meniul zilei (cu mare atractie la "consumatori" pentru ca presupune reduceri de preturi foarte atractive, desi are un „meniu” fix de cursuri);
  • all inclusive (pachet complet cu manuale, cursuri regulate, evaluare si certificare la final).
Propunere de meniu „gramatical”
  • supa alfabet (absolut necesara pentru familiarizarea cu specificul sistemului fonetic englezesc, care iti impune ca una sa scrii si alta sa spui ca "mananci");
  • felul principal: substantiv si verb (fara ele, cu greu putem lega enunturi care sa aiba substanta, deoarece ele sunt indispensabile pentru o alimentatie echilibrata);
  • salate, condimente si sosuri (articol, prepozitie, conjunctie, interjectie care dau savoare si culoare exprimarii);
  • desert: adjectiv si adverb (ambele irezistibile, savuroase si pline de promisiuni).

20 ian. 2012

          Daca v-ati propus să vă completaţi si să vă perfectionaţi cunoştinţele de limba engleză dobândite în sistemul educaţional public, am încredere că vă pot ajuta sa atingeti performanţa la orice nivel, asigurandu-va oportunităţi de sporire a eficienţei şi a eficacităţii (prin folosirea eficientă a resurselor şi asigurarea unor servicii de calitate), precum si a economicităţii (prin practicarea de preţuri atractive si reduceri de tarife), pentru fiecare cursant.
English as a purpose in itself
      Invăţarea englezei de plăcere devine un scop în sine atât pentru iubitorii de limba engleză, care sunt dornici să îşi îmbunătăţească nivelul limbii prin orice mijloace şi să obţină o certificare a acestui nivel, pregătindu-se în mod autodidact sau sub îndrumarea unui profesor, cât şi pentru cei pasionaţi de cele mai interesante aspecte ale culturii anglofone. Dacă sunteti animaţi de curiozitate, entuziasm şi perseverenţă, cu siguranţă veţi atinge un nivel al limbii cât mai aproape de, dacă nu identic cu cel al nativilor educaţi.
English as a means
      Multe persoane care au o ţintă precisa de atins (pregătirea pentru emigrare în tari anglofone, studiu în strainatate sau găsirea unui loc de muncă pentru care se solicită cunoştinţe de limba engleză) învaţă engleza de nevoie, folosind-o doar ca pe un mijloc, atât timp cat nu doresc decât să obţină deprinderi (de multe ori doar un “survival kit”) care să le permită să se descurce în diferite contexte. Cu o motivaţie puternică şi fiind conştienţi că nu cursurile care promit că veţi învăţa o limbă străină în 20-30 de zile sunt soluţia pentru d-voastră, veţi ajunge exact acolo unde vă doriţi.
English as a purpose and a means
Din combinaţia dintre scop şi mijloc nu reies doar jocuri de cuvinte precum engleza de nevoie devenită placere şi engleza de plăcere resimţită ca nevoie, ci activităţi de genul celor pe care vi le propunem, unde predarea englezei se face cu plăcere şi încredere că pot veni în întâmpinarea nevoilor specifice ale fiecarui cursant.